Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. phonateur)
1. care produce sunetele vorbirii.
2. organ (sau aparat, canal) ~ = organ (sau aparat, canal) care produce sunetele vorbirii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aphonie, cf. gr. aphonia)
1. (med.) pierderea vocii rezultată din paralizia, deteriorarea sau inhibarea organelor aparatului fonator; pierdere patologică a vocii.
2. (fig.) răguşeală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affriqué)
1. (consoană) care se pronunţă prin închiderea şi deschiderea treptată a organului fonator, urmate de o constricţie a acestuia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aperture, lat. apertura)
2. grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii unui fonem.
3. caracteristică a aparatelor microscopice, fotografice etc. dată de unghiul sub care se vede diametrul primei lentile din punctul de intersecţie al axei obiectivului cu planul acestuia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ataxophémie)
1. tulburare în coordonarea musculaturii aparatului fonator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consonne, lat. consona)
1. sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. constrictif, lat. constrictivus)
1. (consoană) care se pronunţă prin îngustarea canalului fonator şi prin frecarea aerului de pereţii acestuia în tot timpul emisiunii; fricativ, spirant, continuu (2).