fond

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fond)

1. ceea ce este esențial într-un lucru, conținut.
2. articol de ~ = articol care tratează o problemă importantă actuală; editorial; ~ lexical principal = partea esențială și cea mai stabilă a vocabularului unei limbi, cuvintele care exprimă noțiunile fundamentale din viața și activitatea oamenilor și constituind baza pentru formarea de cuvinte noi.
3. în ~ = în realitate, de fapt.
4. trăsăturile de bază ale caracterului, ale individualității unei persoane.
5. culoare de bază a unui tablou, a unei țesături etc. din care se detașează figurile, detaliile; fundal.
6. strat de culoare sau ornament peste care se tipărește un text.
7. (sport) alergare de rezistență pe distanță lungă.
8. (fiz.) radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau măsurare.
9. totalitatea mijloacelor materiale și bănești de care dispune o întreprindere, o instituție etc.
10. ~ de acumulare = parte a venitului național pe seama căreia se realizează creșterea și perfecționarea producției, se creează rezerve și se asigură sporirea fondurilor și rezervelor materiale din sfera neproductivă.
11. totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu.
12. ~ de cărți = totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă; ~ de comerț = totalitatea mărfurilor și elementelor necesare care contribuie la exercitarea unui comerț normal și profitabil.

agrofond

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. agrofond)

1. ansamblu de procedee agrotehnice pentru fertilizarea unui teren experimental.

biofond

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bio- + fond)

1. (biol.) totalitatea speciilor și comunităților dintr-un spațiu sau biotop.

fondaco

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. fondaco)

1. prăvălie, magazin unde se vindeau diferite mărfuri.
2. han medieval pentru negustori (mai ales pe coastele mediteraneene).

fondant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fondant)

1. adj. care se topește (în gură).
2. bomboană ~ă (și s. f.) = bomboană cu fondant.
3. s. m. aditiv care formează împreună cu altă substanță un compus cu punctul de topire inferior punctului de topire al componenților.
4. medicament care ajută la reducerea unei inflamații.
5. compoziție aromatică asemănătoare șerbetului, rezultată prin fierberea unui amestec de zahăr, apă și glucoză, ca umplutură pentru bomboane etc.

fondator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fondateur)

1. (cel) care fondează ceva.
2. I. care a participat la creație, la întemeierea a ceva; care constituie baza a ceva.
3. (despre o societate, un club etc.) membru ~ = unul dintre membrii care au contribuit la constituirea acesteia.
4. II. cel care a luat inițiativa de a crea, de a organiza (ceva); cel care a întemeiat, a pus bazele a ceva; întemeietor; ctitor.

fonderie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fonderie)

1. instalație metalurgică în care se topesc minereurile pentru a se extrage din ele metalele; topitorie, turnătorie.

acumulare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acumula)

1. acțiunea de a (se) acumula.
2. proces economic complex constând în formarea și utilizarea unei părți din venitul societății pentru asigurarea reproducției lărgite.
3. ~ a capitalului = transformarea plusvalorii în capital; fond de ~ = parte a unui venit pentru acumulare; rata ~ării = raportul dintre fondul de acumulare și venitul pe baza căruia se formează.
4. (geol.) proces de depunere a materialului transportat de agenții geomorfologici.

aerobic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérobique, engl. aerobic)

1. care crește consumul de oxigen al corpului (ex. dans ~).
2. gimnastică ~ă = gimnastică de întreținere executată pe fond muzical cu ritm susținut.

albit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. albite)

1. plagioclaz, alumosilicat de sodiu, cu aspect lăptos, verzui, roșietic sau incolor, fondant în ceramică.

arhivologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (arhivă + -logie)

1. ramură a arhivisticii care studiază istoria arhivelor și a fondurilor arhivistice.

autoasigurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + asigurare, după rus. самострахование)

1. faptul de a se autoasigura; (rar) autoasigurat.
2. asigurare a propriei persoane sau a mașinii (auto) împotriva calamităților naturii și a accidentelor.
3. situație în care o persoană sau o întreprindere, care este răspunzătoare pentru un anumit risc, nu încheie nicio asigurare de la terți, ci mai degrabă alege să suporte riscul de la sine.
4. tehnică de gestionare a riscurilor în care o companie sau o persoană își rezervă un fond de bani pentru a fi folosit pentru a remedia o pierdere neașteptată.

autofinanța

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. s’autofinancer)

1. refl. a se finanța din fonduri proprii.