Dictionar

formare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (forma)

1. acțiunea de a (se) forma; formaj; formație; pregătire, instruire, educare.
2. confecționare și montare a unei forme de turnătorie.
3. procedeu de fabricare prin vulcanizare a matrițelor unor obiecte de cauciuc.
4. turnare și deshidratare a pastei fibroase pentru obținerea unei benzi sau foi de hârtie.
5. operația de a da unei piese de îmbrăcăminte sau de încălțăminte forma potrivită.
 

biotransformare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (bio- + transformare, cf. fr. biotransformation, engl. biotransformation)

1. (biochimie) procesul prin care o substanță se transformă în altă substanță chimică în urma unei reacții chimice care are loc în organism; transformare metabolică.
 

conformare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (conforma)

1. acțiunea de a se conforma și rezultatul ei.
2. adaptare la noi condiții de viață, de muncă etc.
3. punere de acord cu o situație etc.
4. supunere la o dispoziție, lege, ordin etc.
 

geneză; origine; formare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT genesis; origo
2. FR genèse; formation; origine; naissance
3. EN origin; formation; birth; genesis
4. DE Genese; Entstehung; Ursprung; Geburt; werden
5. RU возникновение; rенез; происхождение
6. HU származás; eredés, születés; keletkezés
 

informare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. informa)

1. acțiunea de a (se) informa și rezultatul ei.
2. informații sau evenimente care sunt aduse la cunoștința unei persoane, a unui public.
3. investigație pentru a stabili dovada unei infracțiuni, pentru a găsi făptașii etc.
 

preformare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. préformation)

1. operație de transformare a pieselor conice în pălării bărbătești cu calotă și bor.
 

reformare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (reforma)

1. acțiunea de a reforma.
2. transformare, prin procedee tehnice, termice sau catalitice, a hidrocarburilor nearomatice din produsele petroliere în hidrocarburi aromatice.
 

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.
 

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).
 

acetoliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétolyse)

1. transformare chimică a celulozei, cu un amestec de acid sulfuric, acid acetic și anhidridă acetică.
 

acidamină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acidamine)

1. corp chimic rezultat din transformarea treptată a albuminoidelor.
 

acidogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acidogenèse)

1. proces de formare a unui acid.
2. (biol.) reprezintă a doua etapă (din patru) a digestiei anaerobe și este o reacție biologică în care monomerii simpli sunt transformați în acizi grași volatili.
 

acreție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.