Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. formatif)
1. I. care servește pentru formarea cuiva; care formează aptitudini, deprinderi prin educație.
2. (lingv.) care este folosit pentru a forma un cuvânt.
3. II. (lingv.) element constitutiv esențial al unui sunet, al unui fonem, al unui cuvânt etc.; formant.
4. acțiunea de a (se) forma; format, formare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. apud, la)
1. (ca trimitere la un text, ca izvor informativ) după, la.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bibliographie)
1. ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul tipăriturilor, al ediţiilor de opere literare, cu descrierea, aprecierea, sistematizarea şi răspândirea publicaţiilor.
2. listă a scrierilor care se referă la o anumită problemă.
3. material informativ asupra unei probleme.
4. totalitatea operelor unui autor.
5. listă, publicaţie (periodică) cuprinzând titluri recent apărute.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. correspondant)
1. s. m. f. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondenţă cu caracter informativ din locul în care se află.
2. persoană care, în lipsa părinţilor unui elev, are răspunderea acestora faţă de şcoală.
3. cel care poartă corespondenţă cu cineva.
4. adj. care corespunde, corespunzător.
5. membru ~ = membru al unei academii sau al altei instituţii ştiinţifice, care are aceleaşi obligaţii şi se bucură de aceleaşi drepturi ca un membru activ, cu excepţia dreptului la vot; unghiuri ~e = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeaşi parte a unei secante care intersectează două drepte, un unghi fiind în interiorul dreptelor şi altul în afara lor.
6. (s. n.) echivalent, în cadrul frazei, al unei părţi de propoziţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (deriva)
1. acțiunea de a deriva și rezultatul ei; provenire, coborâre din.
2. acțiunea de a devia de la traiectorie.
3. operațiune constând în devierea unui curs de apă.
4. (elect.) comunicare stabilită între două puncte ale unui circuit prin intermediul unui al doilea conductor.
5. (lingv.) provenire a unui cuvânt din altul; procedeu de formare a cuvintelor prin adăugare de afixe sau prin suprimarea lor.
6. (lingv.) ~ progresivă = derivare bazată pe adăugarea formativelor, a afixelor; afixare.
7. (lingv.) ~ regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea formativelor, a desinențelor sau a sufixelor.
8. (mat.) operație de calcul diferențial prin care se obține o derivată.
9. (inform.) trecere de la un cuvânt la altul prin aplicarea unei reguli din gramatica formală.
10. (med.) tratament constând în devierea unui focar inflamator spre exterior sau spre organe secundare.
11. (fig.) acțiunea de a deturna o idee, un sentiment de la scopul său inițial.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. éducatif)
1. care aparține educației, referitor la educație; care contribuie la educația cuiva; educațional.
2. cu valoare formativă.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. formant)
1. element constitutiv esenţial al unui sunet, cuvânt, al unei sintagme, propoziţii etc.; formativ.
2. element de formare a unui întreg; constituent.
3. (fon.) frecvenţă a unor rezonanţe specifice care definesc o vocală pe plan acustic.