Dictionar

acipenseriforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acipensériformes)

1. ordin de pești răpitori, cu schelet cartilaginos, capul conic și corpul alungit, cu cinci șiruri de plăci osoase: sturionii.
 

anseriforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ansériformes)

1. ordin de păsări înotătoare palmipede cu gât lung și picioare scurte: lebede, gâște; lamelirostre.
 

beloniforme

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (fr. béloniformes)

1. (ihtiologie) ordin din clasa actinopterigienilor, pești osoși marini cu corpul alungit și cilindric, având ca tip zărganul; (și la sg.) pește care face parte din acest ordin.
 

caprimulgiforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caprimulgiformes)

1. ordin de păsări: caprimulgul.
 

caradriiforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. charadriiformes)

1. ordin de păsări limicole, alergătoare, cu ciocul și picioarele lungi.
 

ciconiiforme

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ciconiiformes)

1. ordin de păsări de talie mare, cu gât și picioare lungi și cioc mare, care trăiesc prin locuri mlăștinoase și pe marginea apelor: barza, egreta, bâtlanul.
 

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.
 

abdomen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. abdomen)

1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace și bazin.
2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).
 

absolvență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (absolvent + -enţă)

1. terminare a unei forme de învățământ; absolvire.
 

abstractiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstractif)

1. care se formează prin abstracție.
2. care servește la exprimarea abstracțiilor.
3. (caracterologie) care este capabil să gândească abstract.
 

acicular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aciculaire)

1. în formă de ac; aciculiform.
2. cu vârful rigid și ascuțit.
3. prevăzut cu prelungiri spiniforme sau cu aсе.
 

acordeon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)

1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.
2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.