fortuit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fortuit, lat. fortuitus)

1. neprevăzut, întâmplător, venit pe neașteptate; inopinat.
2. (jur.) caz ~ = eveniment independent de culpa debitorului, care îl împiedică să-și execute o obligație.

fortuitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. fortuité)

1. caracterul fortuit (neprevăzut, întâmplător) al unui fapt, al unei acțiuni.

accidental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accidentel)

1. întâmplător, fortuit.
2. secundar, neesențial.
3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).

cazual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. casuel, lat. casualis)

1. cu caracter întâmplător; accidental, fortuit.
2. care arată cazul gramatical.

contingent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contingent, lat. contingens)

1. adj. care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător, accidental, fortuit.
2. s. n. totalitatea tinerilor născuți în același an și luați în evidența organelor militare.
3. totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ.
4. grup omogen de oameni.
5. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă.

fortuitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. fortuité)

1. caracterul fortuit (neprevăzut, întâmplător) al unui fapt, al unei acțiuni.