Dictionar

fragmentare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fragmenta)

1. acțiunea de a fragmenta și rezultatul ei; faptul de a fi redus la o stare de fragmente; fragmentație.
2. (informatică) stocarea unui fișier în mai multe zone separate de memorie împrăștiate pe un hard disk.
3. (antonim) defragmentare.
 

defragmentare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. défragmentation)

1. acțiunea de a defragmenta și rezultatul ei.
2. (informatică) procesul de eliminare a fragmentării din sistemul de fișiere; regruparea fragmentelor de fișiere împrăștiate pe hard disk cu scopul de a crește viteza de citire.
3. (ecologie) acțiune care vizează reconectarea mediilor fragmentate prin drumuri sau alte artefacte.
4. (antonime) fragmentare, fragmentație.
 

achinetospor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. akinétospore)

1. celulă asexuată imobilă și de rezistență, formată prin fragmentare, la cloroficee și cianoficee.
 

carioclazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caryoclasie)

1. proces de fragmentare a nucleului celular.
 

citoclazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cytoclasie)

1. proces de fragmentare sau de distrugere a celulelor vii.
 

-CLAZIE, -CLASIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. klasis „ruptură, sfărâmare”)

1. „fragmentare, împărțire, zdrobire”.
 

decrepitație

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. décrépitation)

1. degradarea proprietăților mecanice, chiar fragmentarea rocilor, prin căldură; calcinarea unei substanțe minerale, în special a sării, până când nu mai scânteiază; decrepitare.
 

disecare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (diseca)

1. acțiunea de a diseca.
2. (geol.) acțiunea de fragmentare a unei suprafețe plane prin ravinare sau printr-o rețea densă de văi.
3. (fig.) analiză minuțioasă.