Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fragmenta)
1. acțiunea de a fragmenta și rezultatul ei; faptul de a fi redus la o stare de fragmente; fragmentație.
2. (informatică) stocarea unui fișier în mai multe zone separate de memorie împrăștiate pe un hard disk.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. défragmentation)
1. acțiunea de a defragmenta și rezultatul ei.
2. (informatică) procesul de eliminare a fragmentării din sistemul de fișiere; regruparea fragmentelor de fișiere împrăștiate pe hard disk cu scopul de a crește viteza de citire.
3. (ecologie) acțiune care vizează reconectarea mediilor fragmentate prin drumuri sau alte artefacte.
4. (antonime) fragmentare, fragmentaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. akinétospore)
1. celulă asexuată imobilă şi de rezistenţă, formată prin fragmentare, la cloroficee şi cianoficee.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caryoclasie)
1. proces de fragmentare a nucleului celular.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cytoclasie)
1. proces de fragmentare sau de distrugere a celulelor vii.
Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. klasis „ruptură, sfărâmare”)
1. „fragmentare, împărțire, zdrobire”.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (fr. décrépitation)
1. degradarea proprietăților mecanice, chiar fragmentarea rocilor, prin căldură; calcinarea unei substanţe minerale, în special a sării, până când nu mai scânteiază; decrepitare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (diseca)
2. (geol.) acţiunea de fragmentare a unei suprafeţe plane prin ravinare sau printr-o reţea densă de văi.