francez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. franşais)

1. (locuitor) din Franța.
2. (s. f.) limbă romanică vorbită de francezi.

franceză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. français, it. francese)

1. limba vorbită de francezi; (înv.) franțuzească.
2. limba romanică vorbită în Franța, Canada, Belgia, Elveția și unele țări africane.
3. locuitoare din Franța; franțuzoaică.

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.

africanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. africanisme)

1. particularitate a limbajului francez vorbit în Africa.

alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

aligote

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aligoté)

1. varietate de struguri din vița franceză de Burgundia, cu boabe mici, rotunde.
2. vin din acest soi de struguri.

anglo-normand

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anglo-normand)

1. dialect francez vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii.

arhicancelar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. archichancelier)

1. demnitar, în imperiul francez, în fruntea serviciilor justiției sau administrației; protonotar; prim-cancelar.
2. (ist.) demnitar al Imperiului Napoleonian.