Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fronton)
1. element arhitectonic format dintr-o cornişă de formă curbă sau triunghiulară, deasupra intrării principale a unui edificiu.
2. element arhitectural decorativ deasupra unei porţi ieşinde a construcţiei, a uşilor, ferestrelor etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. frontonasal)
1. referitor la frunte şi la nas.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrotère, gr. akroterion)
1. soclu la fiecare dintre extremităţile unui fronton destinat a susţine statui sau alte ornamente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gable)
1. fronton triunghiular ascuţit care încununează un portal (în arhitectura gotică).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pignon)
1. roată dinţată, cu diamentru minim, a unui angrenaj.
2. perete triunghiular care încheie la partea superioară zidul unui edificiu; fronton.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. rampant)
1. adj. (despre o suprafaţă) înclinat în rampă.
2. s. m. (arhit.) fiecare dintre cele două laturi oblice ale unui fronton, gablu sau hintou.
3. s. n. (herald.) însemn animalier reprezentat ridicat pe labele din spate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tympan, it. timpano)
1. membrană elastică ce separă urechea internă de conductul auditiv extern.
2. perete de lemn sau de beton armat, parțial scufundat sub apă, care împiedică pătrunderea corpurilor în aducțiune, în camera de echilibru etc.
3. membrană care separă două camere într-un rezervor.
4. instrument muzical de percuție, acordabil, dintr-un cazan emisferic de aramă acoperit cu o membrană de piele pusă în vibrație prin lovirea cu două baghete din lemn.
5. spațiu triunghiular între cornișele unui fronton, decorat cu sculpturi; suprafața între orizontală și arcele unei bolți.