Dictionar

belcanto

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. bel canto)

1. stil de interpretare în muzica vocală italiană, care urmărește frumusețea liniei melodice.
 

beletrist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (germ. Belletrist)

1. persoană, precum ar fi un scriitor, care este mai preocupată de frumusețea literară, aspectul estetic, al operelor literare decât de conținutul lor; scriitor de beletristică.
 

charite

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. charites)

1. (mitologie) (la greci) zeițe personificând viața în toată plinătatea ei și mai precis seducția, frumusețea, natura, creativitatea umană și fertilitatea (care astăzi este văzută ca o triadă cuprinzând pe Aglaia, Eufrosina și Talia); cele trei grații; harite.
 

decorator, -oare

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.n.  
Etimologie: (fr. décorateur)

1. I. persoană care decorează, execută decoruri, decorațiuni.
2. persoană care înfrumusețează un loc, care alege și organizează decorațiunile și/sau care se ocupă cu decorarea clădirilor, a interioarelor etc.
3. persoană care concepe decoruri pentru un spectacol și/sau care realizează decorurile pentru teatru, cinema, televiziune.
4. II. unealtă de bucătărie pentru decorarea unor forme diferite (roșii, ciocolată, frișcă etc.).
 

demon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démon, lat. daemon, gr. daimon)

1. (ant.) spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăților etc.
2. diavol, drac.
3. (fig.) om rău.
4. (în literatura romantică) ființă care întruchipează răzvrătirea împotriva destinului, eroismul, curajul, măreția, frumusețea fizică etc.
5. (în poezie) geniu chinuit de neliniște, care stârnește pasiuni, dorințe.
 

estet, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. esthète)

1. adept al estetismului; estetist.
2. persoană care apreciază frumusețea în artă și natură.
3. (și depr.) persoană care profesează cultul frumosului, care iubește frumosul.