Dictionar

furie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. furie, lat. furia)

1. mânie violentă, nestăpânită; violență.
2. (pl.) cele trei divinități ale infernului, care, în credințele anticilor, chinuiau sufletele păcătoșilor.
 

furier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fourrier)

1. militar în termen care îndeplinește funcția de secretar în cancelaria unei (sub)unități.
 

amoc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. amok)

1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
3. (var.) amok.
 

devotament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. dévouement)

1. atașament sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve, până la sacrificiu; abnegație.
2. (antichitate) actul de a se sacrifica furiei divine pentru a alunga pericolul care se abate asupra tuturor.
3. (var. înv.) devoiement, devuement.
 

furibund, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. furibond, lat. furibundus)

1. care arată furie excesivă; furios, mânios la culme.
2. (despre un fenomen natural) care se caracterizează printr-o impetuozitate extremă.
 

furios, -oasă

Parte de vorbire:  I. adj., II. adv.  
Etimologie: (fr. furieux, lat. furiosus)

1. I. care prezintă caracteristicile furiei; stăpânit de furie, mânios.
2. (despre elementele naturii) care este extrem de impetuos; violent.
3. II. cu furie.
 

furioso

Parte de vorbire:  I. adv., II. s.m.  
Etimologie: (it. furioso /fuˈrjoso/)

1. I. (muz.) cu furie, cu mânie; impetuos.
2. II. rasă de cai rezultată din încrucișarea rasei de galop englezești cu rase locale.
 

furoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fureur, lat. furor)

1. mânie, delir furios, furie.
2. pasiune violentă; încântare.
3. (fam.) a face ~ori = a provoca admirație (prin aspectul exterior).