Dictionar

furnicare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (furnica)

1. acțiunea de a furnica și rezultatul ei.
2. acțiunea de a umbla încoace și încolo în număr mare, de a se mișca în toate părțile ca furnicile; forfotire.
3. senzație neplăcută pe suprafața corpului (asemănătoare cu mersul furnicilor pe piele); furnicătură.
 

furnicăreală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (furnicar + -eală)

1. senzație neplăcută de înțepături și de mâncărime de piele (asemănătoare cu mersul furnicilor pe piele); furnicătură.
 

înfurnicare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înfurnica)

1. senzație de a fi cuprins de furnicături; înfurnicătură.
2. (fig.) înfiorare.
 

acantestezie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acanthesthésie)

1. tulburare a sensibilității tactile constând în senzația de furnicare, de înțepături.
2. senzație de înțepături, fără să existe vreun stimul funcțional.
 

furnicătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (furnica + -ătură)

1. senzație neplăcută de înțepături și de mâncărime de piele (asemănătoare cu mersul furnicilor pe piele); furnicare, (rar) furnicat.
 

înfurnicătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înfurnica + -tură)

1. senzație de a fi cuprins de furnicături; înfurnicare.