OK
X
fâlfâitor, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fâlfâi + -tor)
1.
care
fâlfâie.
2.
(despre
o
flacără)
pâlpâitor.
3.
(var.)
fălfăitor,
fălfâitor,
fâlfăitor,
fâlfâietor,
(regional)
fâlfâitoriu.
pâlpâire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (pâlpâi)
1.
acțiunea
de
a
pâlpâi
și
rezultatul
ei.
2.
mișcarea
tremurată
a
focului,
a
flăcărilor,
a
luminii;
pâlpâială,
pâlpâit,
pâlpâitură.
3.
fâlfâit
de
aripi;
fâlfâire.
4.
(prin
analogie)
mișcare
oscilatorie
ușoară
a
unui
ax
de
simetrie;
pâlpâit,
(rar)
pâlpâitură.
fâlfâire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fâlfâi)
1.
acțiunea
de
a
fâlfâi
și
rezultatul
ei;
fâlfăit,
fâlfăitură.
2.
mișcare
din
aripi
a
păsărilor
ce
produce
un
zgomot
specific
zborului;
zgomot
specific
zborului
unei
păsări.
3.
fluturare
a
unei
pânze,
a
unui
steag
etc.
în
bătaia
vântului.
4.
(fig.)
suflare
de
vânt
și
zgomotul
care
o
însoțește.
5.
(var.)
fălfăire,
fălfâire,
fâlfăire.
fâlfâitor, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fâlfâi + -tor)
1.
care
fâlfâie.
2.
(despre
o
flacără)
pâlpâitor.
3.
(var.)
fălfăitor,
fălfâitor,
fâlfăitor,
fâlfâietor,
(regional)
fâlfâitoriu.