Dictionar

acrogen

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT acrogenus
2. FR acrogène
3. EN acrogenous
4. DE akrogen; spitzständig; endsprossend
5. RU aкроrенный
6. HU csúcson keletkező, csúcson növekedő
 

acropleurogen

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT acropleurogenicus; acropleurogenus
2. FR acropleurogène; acropleurogenous
3. EN acropleoulogen
4. DE akropleurogen
5. RU aкроплевроrенный
6. HU amely csúcson és szervek oldalain fejlődik
 

acropleurogen

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. acropleurogenicus, acropleurogenus)

1. (bot.) care se dezvoltă la vârful și pe laturile organelor.
 

agent patogen

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT excitator
2. FR agent pathogène
3. EN infective agent
4. DE Krankheitserreger
5. RU возбудитель
6. HU kórokozó
 

aglutinogen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agglutinogène)

1. substanță proteică din compoziția microbilor și a globulelor roșii care produce aglutinina.
 

alpigen

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT alpigenus
2. FR alpigène
3. EN alpigene
4. DE alpigen
5. RU aльпиrенный
6. HU havasról származó
 

abces

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abcès, lat. abscessus)

1. (med.) colectare de puroi într-un țesut sau organ.
2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.
3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.
4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.
5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.
 

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
 

abiogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiogène)

1. (biol.) (despre medii) care este lipsit de viață.
2. (despre procese) care are loc, se petrece fără participarea materiei vii.
3. (antonim) biogen.
 

abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.
 

abiotrofie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiotrophie)

1. (biol.) proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos); slăbire sau încetare a funcțiilor unui țesut, organ sau organism.
 

abis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.