Dictionar

Rezultate secundare (Gene):

GENEA-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (gr. genea „neam, generație”)

1. „familie, neam, rasă”.


Genealogic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. généalogique)

1. referitor la genealogie.

2. arbore ~ = tablou reprezentând un arbore al cărui trunchi înfăţişează linia directă a unei familii, iar ramurile, linia colaterală.


Genealogie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. généalogie, lat. genealogia)

1. ordine cronologică a ascendenţei membrilor unei familii, a unui neam etc.; filiaţie.

2. disciplină auxiliară a istoriei care studiază filiaţia familiilor domnitoare, nobiliare etc.


Genealogist, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. généalogiste)

1. specialist în genealogie.

2. persoană care se ocupă cu stabilirea genealogiilor, care studiază originile şi filiaţia familiilor.


Genecologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. génécologie)

1. parte a geneticii care studiază interacţiunea genotipului cu mediul înconjurător şi ecologia unei specii sau a unei populaţii.


Genera

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. générer, it., lat. generare)

1. a produce, a determina, a da naştere la...


Abiogeneză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.

2. (antonim) biogeneză.


Abiotrofie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiotrophie)

1. (biol.) proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos); slăbire sau încetare a funcțiilor unui țesut, organ sau organism.


Abreacţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariţie bruscă a unor tensiuni emoţionale, regulate.

2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.

3. sin. catharsis.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.


Absurd, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.

2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.

3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.

4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.