OK
X
genera
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. générer, it., lat. generare)
1.
a
produce,
a
determina,
a
da
naștere
la...
autogenera
Parte de vorbire:
I. vb. tr., II. vb. pron.
Etimologie: (auto- + genera)
1.
I.
a
provoca
generarea
automată
de.
2.
II.
a
se
genera
fără
intervenție
exterioară.
degenera
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. dégénérer, lat. degenerare)
1.
a
se
depărta
de
tipul
primar,
pierzând
din
calități,
din
valoare.
2.
(fig.)
a
se
schimba
în
rău;
a
se
degrada,
a
decădea.
general 1
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. général, rus. gheneral)
1.
cel
mai
mare
grad
în
ierarhia
militară;
(p.
ext.)
șef
al
unei
armate,
comandant
militar.
2.
superior
al
unui
ordin
religios.
general, -ă 2
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. général, lat. generalis)
1.
adj.
comun,
aplicabil
unui
mare
număr
de
persoane,
ființe
sau
obiecte
dintr-o
anumită
categorie.
2.
care
privește
pe
toți,
la
care
ia
parte
multă
lume.
3.
universal.
4.
care
privește,
se
ocupă
de
ceva
în
linii
mari,
în
ceea
ce
are
esențial.
5.
(despre
noțiuni)
care
rezultă
dintr-o
generalizare.
6.
care
are
loc,
există
pe
o
mare
întindere.
7.
(despre
funcții,
grade
etc.)
de
rang
superior;
care
poartă
răspunderea
unei
direcții,
a
unei
instituții,
întreprinderi
etc.
8.
s.
n.
categorie
desemnând
unitatea
trăsăturilor
fundamentale,
esențiale
ale
unei
clase
de
obiecte
și
procese,
care
se
manifestă
ca
lege
a
existenței
și
dezvoltării
acestora.
generalisim
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. généralissime, it. generalissimo)
1.
comandant
suprem
al
armatei.
generalist, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. généraliste)
1.
(medic)
care
practică
medicina
generală,
fără
o
strictă
specializare;
(medic)
internist.
abiogeneză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abiogenèse)
1.
(biologie)
teorie
care
admite
generația
spontanee,
adică
apariția
vieții
din
materie
anorganică
neînsuflețită;
arhebioză.
2.
(antonim)
biogeneză.
abiotrofie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abiotrophie)
1.
(biol.)
proces
degenerativ
care
atinge
celulele
vii
(ale
sistemului
nervos);
slăbire
sau
încetare
a
funcțiilor
unui
țesut,
organ
sau
organism.
abreacție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abréaction)
1.
(psihan.)
reapariție
bruscă
a
unor
tensiuni
emoționale,
regulate.
2.
reacție
de
eliberare
a
unor
tensiuni
emoționale
care
altfel
ar
întreține
conflictele
psihice
și
ar
genera
tulburări
durabile;
reacție
de
apărare.
3.
sin.
catharsis.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducții
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înțeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducția
abstractă
și
încifrarea
imaginii;
abstracționism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acțiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoașterea
proprietăților
esențiale
și
generale.
abstractizare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abstractiza)
1.
operație
a
gândirii
constând
în
a
degaja
din
mulțimea
însușirilor
și
legăturilor
fenomenelor
și
obiectelor
pe
cele
fundamentale,
esențiale,
generale;
abstracție.
2.
trecere
de
la
concret
la
abstract.
3.
(antonim)
concretizare.
absurd, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)
1.
adj.
care
contrazice
gândirea
logică,
legile
naturii,
bunul-simț.
2.
s.
n.
ceea
ce
este
absurd;
absurditate;
nonsens.
3.
prin
~
=
admițând
un
raționament
fals.
4.
(fil.)
termen
care
desemnează
ruptura
totală
dintre
om
și
mediul
său
sociocultural,
sentimentul
generat
de
trăirea
acestei
rupturi.