genera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. générer, it., lat. generare)

1. a produce, a determina, a da naștere la...

autogenera

Parte de vorbire:  I. vb. tr., II. vb. pron.  
Etimologie: (auto- + genera)

1. I. a provoca generarea automată de.
2. II. a se genera fără intervenție exterioară.

degenera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dégénérer, lat. degenerare)

1. a se depărta de tipul primar, pierzând din calități, din valoare.
2. (fig.) a se schimba în rău; a se degrada, a decădea.

general 1

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. général, rus. gheneral)

1. cel mai mare grad în ierarhia militară; (p. ext.) șef al unei armate, comandant militar.
2. superior al unui ordin religios.

general, -ă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. général, lat. generalis)

1. adj. comun, aplicabil unui mare număr de persoane, ființe sau obiecte dintr-o anumită categorie.
2. care privește pe toți, la care ia parte multă lume.
3. universal.
4. care privește, se ocupă de ceva în linii mari, în ceea ce are esențial.
5. (despre noțiuni) care rezultă dintr-o generalizare.
6. care are loc, există pe o mare întindere.
7. (despre funcții, grade etc.) de rang superior; care poartă răspunderea unei direcții, a unei instituții, întreprinderi etc.
8. s. n. categorie desemnând unitatea trăsăturilor fundamentale, esențiale ale unei clase de obiecte și procese, care se manifestă ca lege a existenței și dezvoltării acestora.

generalisim

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. généralissime, it. generalissimo)

1. comandant suprem al armatei.

generalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. généraliste)

1. (medic) care practică medicina generală, fără o strictă specializare; (medic) internist.

abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.

abiotrofie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiotrophie)

1. (biol.) proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos); slăbire sau încetare a funcțiilor unui țesut, organ sau organism.

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operație a gândirii constând în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor fenomenelor și obiectelor pe cele fundamentale, esențiale, generale; abstracție.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.