general 1

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. général, rus. gheneral)

1. cel mai mare grad în ierarhia militară; (p. ext.) șef al unei armate, comandant militar.
2. superior al unui ordin religios.

general, -ă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. général, lat. generalis)

1. adj. comun, aplicabil unui mare număr de persoane, ființe sau obiecte dintr-o anumită categorie.
2. care privește pe toți, la care ia parte multă lume.
3. universal.
4. care privește, se ocupă de ceva în linii mari, în ceea ce are esențial.
5. (despre noțiuni) care rezultă dintr-o generalizare.
6. care are loc, există pe o mare întindere.
7. (despre funcții, grade etc.) de rang superior; care poartă răspunderea unei direcții, a unei instituții, întreprinderi etc.
8. s. n. categorie desemnând unitatea trăsăturilor fundamentale, esențiale ale unei clase de obiecte și procese, care se manifestă ca lege a existenței și dezvoltării acestora.

generalisim

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. généralissime, it. generalissimo)

1. comandant suprem al armatei.

generalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. généraliste)

1. (medic) care practică medicina generală, fără o strictă specializare; (medic) internist.

generalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. généralité, lat. generalitas)

1. calitate, natură a ceea ce este general.
2. (pl.) idei cu caracter general.

generaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. généraliser)

1. tr. a da o formulare sintetică, generală; (log.) a efectua procesul de generalizare.
2. a aplica ceea ce este special unui caz altor cazuri asemănătoare; a lărgi, a mări sfera de aplicare.
3. refl. (despre boli) a se extinde în întregul organism.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

abstractizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abstractiza)

1. operație a gândirii constând în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor fenomenelor și obiectelor pe cele fundamentale, esențiale, generale; abstracție.
2. trecere de la concret la abstract.
3. (antonim) concretizare.

acorie (1)

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acorie, cf. gr. kore „pupilă”)

1. (med.) absență congenitală a pupilei, asociată în general cu aniridia (absența irisului).

adagiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentință populară, aforism, apoftegmă, dicton.

aerosoloterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérosolthérapie)

1. (med.) terapie care constă în administrarea de aerosoli pe căile respiratorii, în general pentru a administra medicamente care vor acționa local asupra căilor respiratorii, pentru a umidifica tractul respirator sau pentru a fluidifica secrețiile bronșice.

aftoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphtose)

1. boală infecțioasă generală, datorată unui ultravirus, prin leziuni veziculo-ulceroase de tipul aftelor, cu debut brusc.