Dictionar

Rezultate secundare (General.):

General 1

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. général, rus. gheneral)

1. cel mai mare grad în ierarhia militară; (p. ext.) şef al unei armate, comandant militar.

2. superior al unui ordin religios.


General, -ă 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. général, lat. generalis)

1. adj. comun, aplicabil unui mare număr de persoane, ființe sau obiecte dintr-o anumită categorie.

2. care privește pe toți, la care ia parte multă lume.

3. universal.

4. care privește, se ocupă de ceva în linii mari, în ceea ce are esențial.

5. (despre noțiuni) care rezultă dintr-o generalizare.

6. care are loc, există pe o mare întindere.

7. (despre funcții, grade etc.) de rang superior; care poartă răspunderea unei direcții, a unei instituții, întreprinderi etc.

8. s. n. categorie desemnând unitatea trăsăturilor fundamentale, esențiale ale unei clase de obiecte și procese, care se manifestă ca lege a existenței și dezvoltării acestora.


Generalisim

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. généralissime, it. generalissimo)

1. comandant suprem al armatei.


Generalist, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. généraliste)

1. (medic) care practică medicina generală, fără o strictă specializare; (medic) internist.


Generalitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. généralité, lat. generalitas)

1. calitate, natură a ceea ce este general.

2. (pl.) idei cu caracter general.


Generaliza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. généraliser)

1. tr. a da o formulare sintetică, generală; (log.) a efectua procesul de generalizare.

2. a aplica ceea ce este special unui caz altor cazuri asemănătoare; a lărgi, a mări sfera de aplicare.

3. refl. (despre boli) a se extinde în întregul organism.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.


Aftoză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphtose)

1. boală infecţioasă generală, datorată unui ultravirus, prin leziuni veziculo-ulceroase de tipul aftelor, cu debut brusc.


Algebră

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. algèbre, lat. algebra)

1. ramură a matematicii care studiază generalizările operaţiilor aritmetice.


Anagogie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anagogie)

1. elevația sufletului către lucrurile divine.

2. interpretare spirituală și mistică a Scripturilor.

3. interpretare a Scripturii, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric şi spiritual.

4. figură de retorică prin care se trece de la particular la general.


Analiză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)

1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.

2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.

3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.

4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.

5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.

6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.