Dictionar

Rezultate secundare (Generale.):

Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.


Analiză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)

1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.

2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.

3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.

4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.

5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.

6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.


Autoanaliză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-analyse)

1. analiză a propriilor trăiri, cu scopul realizării unei imagini generale despre sine.

2. observație psihologică, analiză pe care subiectul o face asupra lui însuși; introspecţie.


Caşexie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cachexie, cf. gr. kakhexia „stare proastă”)

1. sindrom prin slăbirea progresivă a întregului organism şi printr-o insuficienţă funcţională a unor organe.

2. condiție caracterizată prin slăbire extremă și afectare gravă a stării generale.

3. (var.) cachexie.


Categorie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catégorie, lat. categoria, gr. kategoria)

1. noţiune fundamentală care exprimă proprietăţile şi relaţiile esenţiale şi generale ale obiectelor şi fenomenelor realităţii.

2. grup de fiinţe, obiecte, fenomene de acelaşi fel, sau asemănătoare între ele.

3. ~ socială = grup social care reuneşte parţial trăsăturile unei clase sociale.

4. grupă în cadrul unei ramuri sportive, stabilită, în raport cu greutatea corporală a concurenţilor, după performanţele realizate sau după vârstă.