Rezultate secundare (Generale.):
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)
1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)
1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.
2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.
5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.
6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-analyse)
1. analiză a propriilor trăiri, cu scopul realizării unei imagini generale despre sine.
2. observație psihologică, analiză pe care subiectul o face asupra lui însuși; introspecţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cachexie, cf. gr. kakhexia „stare proastă”)
1. sindrom prin slăbirea progresivă a întregului organism şi printr-o insuficienţă funcţională a unor organe.
2. condiție caracterizată prin slăbire extremă și afectare gravă a stării generale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catégorie, lat. categoria, gr. kategoria)
1. noţiune fundamentală care exprimă proprietăţile şi relaţiile esenţiale şi generale ale obiectelor şi fenomenelor realităţii.
2. grup de fiinţe, obiecte, fenomene de acelaşi fel, sau asemănătoare între ele.
3. ~ socială = grup social care reuneşte parţial trăsăturile unei clase sociale.
4. grupă în cadrul unei ramuri sportive, stabilită, în raport cu greutatea corporală a concurenţilor, după performanţele realizate sau după vârstă.