Dictionar

genotip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. génotype)

1. totalitatea factorilor ereditari (gene) care determină caracterele unui organism.
 

genotip

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT genotypus
2. FR génotype
3. EN genotype
4. DE Genotyp
5. RU rенотип
6. HU genotípus; egy szervezet génjeinek összessége a kromoszómákban; egy szervezet genetikai faktorainak összessége
 

epigenotip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épigénotype)

1. (biol.) organism expresie a genotipului și a mediului.
 

genotipic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. génotypique)

1. referitor la genotip, totalitatea calităților ereditare ale unui individ.
 

hologenotip

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT hologenotypus
2. FR hologénotype
3. EN hologenotypus
4. DE Hologenotypus
5. RU rолоrенотип
6. HU hologenotípus
 

alogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (alo1- + -geneză2)

1. modificare genotipică datorată influenței mediului înconjurător.
 

alogenic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. allogenic)

1. care aparține aceleiași specii, dar cu genotipuri diferite.
 

anizogenie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anisogènie)

1. stare a gameților cu genotip diferit.
 

autogenotipic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. autogénotypique)

1. care provine din același genotip; izogenetic.
 

clină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. clina, lat. clino)

1. suprafață de teren cu înclinație domoală.
2. (biol.) modificare gradată și continuă a frecvenței genotipurilor ori fenotipurilor într-o populație în funcție de schimbarea condițiilor de mediu.
 

ecostabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. échostabilité)

1. stabilitate a genotipului, specifică soiurilor sau hibrizilor ameliorați.