analitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. analytique, lat. analythicus)

1. bazat pe analiză.
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanțelor.
3. limbă ~ă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate.
4. filozofie ~ă = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice și conceptuale ale cunoașterii.
5. care utilizează calculul algebric și infinitezimal.
6. geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.

apsidal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apsidal)

1. referitor la apsidă.
2. (mat.; despre suprafețe) care derivă dintr-o altă suprafață, după o lege a geometriei particulare.

artă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. art, lat. ars, artis)

1. formă a activității umane care oglindește realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparțin acestei forme.
2. operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare.
3. ~e liberale = denumire dată în învățământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei și teoriei muzicii (quadrivium).
4. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate.
5. ~ militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului.

descriptiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. descriptif, lat. descriptivus)

1. care descrie; care conține o descriere; descriptic.
2. care acordă o mare importanță descrierii, care se străduiește să descrie pentru a produce un efect.
3. (literatură) reprezentând oamenii sau lucrurile prin trăsăturile lor exterioare.
4. (expr.) geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește un mod de reprezentare plană a spațiului.
5. (lingvistică) care urmărește să descrie utilizarea efectivă, fără judecată normativă.
6. (substantivat) document care oferă o descriere detaliată a lucrărilor avute în vedere.

diferențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. différentiel)

1. adj. care diferențiază.
2. care comportă, lucrează cu diferențe.
3. (mat.) referitor la diferențe care tind către zero.
4. ecuație ~ă (și s. f.) = ecuație care conține o variabilă, funcția recunoscută și derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice folosind calculul diferențial.
5. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente.
6. s. n. angrenaj constituit din două roți dințate planetare așezate pe același ax și din două roți satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roți turații diferite la viraje, iar la mașini de lucru pentru a varia în mod deosebit turația.

geometric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. géométrique, lat. geometricus)

1. care formează obiectul geometriei, de geometrie.
2. loc ~ = figură plană sau în spațiu ale cărei puncte se definesc toate prin aceeași proprietate.
3. (fig.) în forma figurilor geometrice; regulat, schematic.
4. stil ~ = stil ornamental bazat pe combinații de figuri geometrice, caracteristic producțiilor artistice ale orânduirii primitive și începutului artei grecești.
5. (fig.) precis, (riguros).