Dictionar

Germanic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. germanique, lat. germanicus)

1. propriu germanilor.

2. limbi ~ce = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul şi nordul Europei.


Germanism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. germanisme)

1. cuvânt, expresie proprii limbii germane; cuvânt de origine germană pătruns într-o altă limbă şi neintegrat de aceasta.

2. germanitate.


Germanist, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. germaniste, germ. Germanist)

1. specialist în germanistică.

2. specialist în limbi germanice, literatură sau civilizație germanică.


Germanistică

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Germanistik)

1. disciplină care studiază limbile şi literaturile germanice.


Germanitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (german + -itate)

1. caracterul a ceea ce este german; germanism (2).

2. lumea germanică.


Germaniu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. germanium, germ. Germanium)

1. element chimic, semimetal, folosit la fabricarea de semiconductoare, tranzistoare şi redresoare.


Afrikaans

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.

2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).


Alsacian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alsacien)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Alsacia.

2. (s. n.) ansamblu de dialecte germanice vorbite în Alsacia.

3. adj. lup ~ (şi s. m.) rasă de câini de pază, de talie mare.


Alumnat

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Alumnat, fr. alumnat)

1. stabiliment şcolar de grad secundar, în unele congregaţii din Germania şi S.U.A.


Anglo-saxon, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anglo-saxon)

1. s. m. f. pl. populaţii germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-V

2. adj. care aparţine anglo-saxonilor.

3. limbă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche.


Arheopterix

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. archéoptéryx)

1. (paleontologie) animal fosil, capabil de zbor, prevăzut cu pene și dinți, prezentând simultan caracteristicile unei reptile și ale unei păsări; acești dinozauri aviari, cu o lungime mai mică de 60 cm, au trăit în urmă cu aproximativ 150 milioane de ani, la sfârșitul jurasicului, într-un mediu insular, care se află în prezent în Germania.


Axă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. axe, germ. Achse)

1. dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens.

2. (tehn.) linie dreaptă care ocupă o anumită poziţie într-un sistem tehnic.

3. ~ de rotaţie = dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mişcarea de rotaţie a unui corp; ~ optică = linie care trece prin centrul corneei şi prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafeţe faţă de care acestea prezintă anumite proprietăţi de simetrie.

4. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care uneşte polii Pământului până la intersecţia cu sfera cerească.

5. grup constituit în timpul celui de-al doilea război mondial de Germania, Italia şi aliaţii lor.