Dictionar

afrikaans

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.
2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).
 

anglo-saxon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anglo-saxon)

1. s. m. f. pl. populații germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-V
2. adj. care aparține anglo-saxonilor.
3. limbă ~ă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche.
 

centum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. centum)

1. limbă ~ = limbă indo-europeană care a păstrat în evoluția ei sunetele g și k nealterate înaintea vocalelor e și i (greaca, latina, celtica, germanica).
 

danez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. danois)

1. (locuitor) din Danemarca.
2. (s. f.) limbă germanică vorbită de danezi.
 

englez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. inglese, fr. anglais)

1. (locuitor) din Anglia.
2. (s. f.) limbă germanică vorbită de englezi.
 

franc 3, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. franc, franque)

1. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului.
2. (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei.