Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (v. ghiont)
1. tr. a da (cuiva) un ghiont (spre a-l îmbrînci sau a-i atrage atenția); a înghionti.
2. refl. a face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. ghionti)
1. acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei; îmboldire, îmbrâncire, lovire.
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (v. ghionti)
1. adj. lovit cu pumnul; îmbrâncit, îmboldit.
2. s.n. faptul de a (se) ghionti; ghiontire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ghiontui + -eală)
1. acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei; ghiontire.
Parte de vorbire: s.m., s.n.
Origine: (necunoscută)
1. lovitură dată cu pumnul sau cu cotul.
2. lovitură ușoară prin care se face semn cuiva.
3. pumnul strâns cu care înghiontim pe cineva.
4. (reg.; glumeț; la plural) sarmale.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (ghiont + -ui)
1. a(-și) da ghionți; a (se) îmbrânci.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (v. ghiont)
1. tr. a da (cuiva) un ghiont (spre a-l îmbrînci sau a-i atrage atenția); a înghionti.
2. refl. a face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. ghionti)
1. acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei; îmboldire, îmbrâncire, lovire.
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (v. ghionti)
1. adj. lovit cu pumnul; îmbrâncit, îmboldit.
2. s.n. faptul de a (se) ghionti; ghiontire.