Rezultate secundare (Gin):
Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. gyne „femeie”)
1. „ovar, pistil, femei, femeiesc”.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acrogyne)
1. (bot.) cu organele de reproducere femele situate la vârful axelor.
2. cu arhegoanele situate la vârful axelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ennéagynique)
1. (vorbind de o floare) care are nouă pistile.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. philogyne)
1. persoană care iubește femeile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. gin)
1. băutură alcoolică din must de cereale fermentat şi distilat, căruia i se adaugă boabe de ienupăr.
Parte de vorbire: afix
Origine: (fr. gyn/o/-, -gyne, gynéco-, cf. gr. gyne, gynaikos)
1. „femeie”.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Abderit „prostănac”)
1. om simplu, mărginit şi caraghios.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. aborigène, lat. aborigines)
1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băştinaş, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
Parte de vorbire: loc. adv.
Origine: (lat. ab origine)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)
1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.