Dictionar

glandular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. glandulaire)

1. referitor la glande.
2. care are aspectul, structura sau funcția unei glande; glandulos.
 

acin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. acinus)

1. mică formație anatomică în formă de fund de sac, într-un canal glandular excretor.
 

adenoblast

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adénoblaste)

1. (la embrion) celulă imatură, nediferențiată, care va da naștere la celule glandulare sau ganglionare; celulă glandulară embrionară.
 

adenocondrom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adénochondrome)

1. (med.) tumoare cartilaginoasă la nivelul unei glande.
2. (med.) tumoare compusă atât din țesut glandular, cât și din țesut cartilaginos, precum o tumoare mixtă a glandelor salivare.
 

adenofibrom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adénofibrome)

1. (med.) tumoare glandulară benignă, din celule și fibre conjunctive; tumoră benignă a sânului compusă din țesut fibros și țesut glandular care ajunge la glanda mamară; fibroadenom.
 

adenoid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adénoïde)

1. cu aspect de glandă; glandular.
2. care se referă la țesutul ganglionar; care are aspectul unui țesut glandular.
3. vegetații ~e = polip.
 

adenoidită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adénoïdite)

1. (med.) inflamația vegetației adenoide; inflamație a țesutului glandular din regiunea rinofaringiană.