Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. glorifica)
1. acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; slăvire a cuiva sau a ceva; preamărire, proslăvire, slăvire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)
1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă şi triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. doxologie)
1. moment în liturghia creştină în care se face glorificarea lui Cristos.
2. studiu sistematic al rolului pe care îl are aprecierea în învăţământul şcolar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. péan, gr. paian)
1. (ant.) imn de glorificare închinat zeului Apolo; (p. ext.) cântec de luptă, de biruinţă după o victorie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (preamări)
1. acțiunea de a preamări și rezultatul ei; laudă, glorificare, elogiere.