Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. glorifier, lat. glorificare)
1. a onora, a preamări, a preaslăvi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. glorifiable)
1. care este vrednic să fie slăvit; care poate fi glorificat, lăudat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. glorifica)
1. acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; slăvire a cuiva sau a ceva; preamărire, proslăvire, slăvire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (vb. glorifica)
1. care se bucură de mari laude.
2. care se bucură de glorie veșnică.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. glorificateur)
1. (cel) care glorifică.
2. I. care onorează și care oferă prestigiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)
1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă şi triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. auréoler)
2. (fig.) a glorifica.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. doxologie)
1. moment în liturghia creştină în care se face glorificarea lui Cristos.
2. studiu sistematic al rolului pe care îl are aprecierea în învăţământul şcolar.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. exalter)
1. tr., refl. a (se) înflăcăra, a (se) entuziasma puternic.
2. tr. a slăvi, a glorifica.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. glorificateur)
1. (cel) care glorifică.
2. I. care onorează și care oferă prestigiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. péan, gr. paian)
1. (ant.) imn de glorificare închinat zeului Apolo; (p. ext.) cântec de luptă, de biruinţă după o victorie.