Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. gothique, lat. gothicus)
1. adj. referitor la goți, propriu goților.
2. scriere ~ă = scriere cu caractere colțuroase, în apusul Europei în evul mediu; roman ~ = roman dezvoltat în Anglia în a doua jumătate a sec. XVIII, care cultiva interesul pentru istorie, pentru întâmplări misterioase, terifiante; stil ~ (și s. n.) = stil arhitectonic sau artistic, răspândit în Europa în sec. XII-XVI, caracterizat prin construcții de proporții impunătoare, dar zvelte, cu arce și bolți ogivale, vitralii și multe sculpturi în piatră.
3. s. f. limbă a unei traduceri a Bibliei de către episcopul Ulfila pentru o comunitate creștină de limbă germanică.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT monozygoticus
2. FR monozygotique
4. DE Monozygotisch; Monozygot; eineiig
5. RU монозиrотный
6. HU monozigótikus, egyetlen zigótából fejlődő
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
5. RU зиrотический
6. HU zigotikus, zigótára vonatkozó
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arcus, fr. arc)
1. armă (primitivă) de aruncat săgeţi.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porţiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcţie în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de maşină, din oţeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. argotisme)
1. cuvânt, turnură, expresie specifică argoului; expresie argotică.
2. mod de a vorbi care ține de argou.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (argotiza + -ant)
1. care argotizează.
2. care are un vocabular argotic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. bifora)
1. (în stilul romantic şi gotic; despre o deschidere) cu două uşi sau canaturi despărţite printr-o colonetă, fiecare terminându-se printr-un arc.
2. uter ~ = malformaţie a uterului al cărui col prezintă două orificii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cisterciens)
1. s. m. pl. ordin de călugări benedictini din Franţa, din sec. XI, care au jucat un rol deosebit în colportarea formelor arhitectonice ale goticului timpuriu, suprimând la biserici turnurile, portalurile, sculpturile şi vitraliile pictate.
2. adj. care aparţine ordinului cistercienilor (I).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. claire-voie)
1. împrejmuire cu grilaj; grilaj cu şipci; planşeu din grinzi cu interspaţii.
2. (arhit.) balustradă exterioară de piatră; partea de sus a bisericilor gotice, în care ferestrele, apropiate între ele sau despărţite numai prin menouri ori colonete, formau un etaj ajurat.