arc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arcus, fr. arc)

1. armă (primitivă) de aruncat săgeți.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.

claire-voie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. claire-voie)

1. împrejmuire cu grilaj; grilaj cu șipci; planșeu din grinzi cu interspații.
2. (arhit.) balustradă exterioară de piatră; partea de sus a bisericilor gotice, în care ferestrele, apropiate între ele sau despărțite numai prin menouri ori colonete, formau un etaj ajurat.

croșet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crochet)

1. ornament sculptat în formă de frunză curbată, cu care se decorează frontoanele, cornișele și extradosul arcelor gotice.
2. (med.) aspect grafic sau radiologic, o denivelare bruscă.
3. cordon litoral în formă de săgeată curbată.

elisabetan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. élisabéthain)

1. din timpul reginei Elisabeta I a Angliei, specific acelei epoci.
2. stil ~ = stil al Renașterii engleze dezvoltat prin adăugarea unor elemente eterogene pe fondul tradiției gotice anterioare (construcții de o simetrie strictă, excesiv ornamentate, portretul și arta miniaturii, mobilier cu forme masive); literatura dramatică e reprezentată de teatrul lui Marlowe și Shakespeare.

jubeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jubé)

1. tribună transversală în formă de galerie, care se înalță între naos și cor, în unele catedrale gotice.

manuelin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. manuélin)

1. stil ~ = stil dezvoltat în arta și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale, plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale.