-GRAD

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -grade, cf. lat. gradus „mers, treaptă”)

1. „mers, mergător, treaptă”.

decigrad

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décigrade)

1. unitate subdivizionară de măsură, a zecea parte dintr-un grad.

grad 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. grade, lat. gradus, germ. Grad)

1. unitate de măsură pentru diverse mărimi variabile (temperatură, presiune etc.).
2. unitate de măsură a unghiurilor, a 360-a parte dintr-un cerc.
3. (mat.) exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuații sau maximul sumei exponenților necunoscutelor.

grada

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. graduer)

1. a marca gradele, a împărți în grade.
2. (mil.) a acorda (cuiva) un grad; a gradua.
3. a mări sau a micșora treptat; a nuanța.

gradat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (grada)

1. exprimat în grade.
2. care are o gradație; care are marcate gradele, unitățile de măsură.
3. treptat, progresiv, succesiv.
4. (și s. m.) (militar) care are un grad superior celui de soldat și inferior ofițerului.

gradație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gradation, lat. gradatio)

1. creștere sau descreștere graduală, pe grade.
2. fiecare dintre semnele de pe scara gradată a unui aparat, instrument de măsurat etc.; diviziune; totalitatea acestor diviziuni.
3. figură de stil care constă în trecerea treptată, ascendentă (climax) sau descendentă (anticlimax), de la o idee la alta.
4. (pict.) trecere ușoară de la un ton la altul, de la o nuanță la alta etc.
5. grad de vechime în serviciu, care aduce cu sine creșterea retribuției.
6. sumă cu care, după anumite state de serviciu, se mărește retribuția.

abilita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.

absorbțiometru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absorptiomètre)

1. aparat pentru măsurarea gradului de absorbție.

acetimetru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acetimètre)

1. instrument pentru măsurarea tăriei oțetului; acetometru.
2. acidimetru care permite evaluarea gradului de concentrație al unui oțet.

acromanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acromanie)

1. grad extrem de alienație mintală.