Dictionar

grațios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. gratiosus, it. grazioso)

1. care are multă grație și farmec.
2. (înv.) plin de bunăvoință; binevoitor, prietenos.
3. (antonime) dizgrațios, grosolan, necioplit, vulgar.
 

affabile

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. affabile)

1. (muz.) (ca indicație de execuție) afabil, grațios.
 

anacreontic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anacréontique)

1. (despre stil) lejer, grațios prin forme strălucite, dar superficiale.
2. vers ~ = tip de vers (iambic, dimetru) caracteristic odelor atribuite lui Anacreon.
 

cochet, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coquet)

1. care folosește tot felul de mijloace pentru a plăcea, a seduce; îmbrăcat cu gust, elegant, care dorește să placă, să fie admirat.
2. (despre lucruri) drăguț, îngrijit, grațios.
 

delicat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. délicat, lat. delicatus)

1. (despre aspectul unor ființe sau lucruri) gingaș, fin, grațios.
2. slăbuț, plăpând.
3. (despre mâncăruri) de bună calitate, bun la gust.
4. (despre culori) discret, pal, estompat.
5. ales, distins; (fig.) atent, prevenitor.
6. (despre situații) în care trebuie acționat cu prudență, cu rezervă; dificil, greu de rezolvat.
 

distins, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (distinge)

1. remarcabil, deosebit, eminent.
2. plin de distincție; elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută).
 

dizgrațios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. disgrazioso, fr. disgracieux)

1. lipsit de grație, de farmec; care are ceva urât, dezagreabil.
2. (antonime) acort, grațios.