grea

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. gréer)

1. (marină) a echipa o navă cu tot ce are nevoie pentru navigație; a dota o navă cu greementul necesar.
2. (anton.) a degrea.

agrea

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. agréer)

1. a primi favorabil; a simpatiza.
2. a accepta un reprezentant diplomatic.

apă-grea

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (apă + grea)

1. (chim.) compus în care hidrogenul apei a fost înlocuit cu deuteriu; oxid de deuteriu (D₂O).

degrea

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dégréer)

1. (mar.) a demonta greementul.

dezagrea

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. désagreer)

1. a nu fi de acord cu ceva sau cu cineva.
2. a nega o opinie a cuiva, o situație.
3. a displace ceva sau pe cineva.

greare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. grea)

1. (marină) acțiunea de a grea; echipare a unei nave cu greementul necesar; capelare.

greașnic

Parte de vorbire:  s.m. (învechit)  
Etimologie: (slav. грѣжникъ)

1. persoană care a încălcat normele (religioase sau) morale, care a comis multe păcate; păcătos.

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.

acherontic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. achérontique)

1. (mitologia greacă) în legătură cu Acheron, râul subpământean din infern.
2. subpământean.
3. (var.) aherontic.

acort, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accort)

1. plin de civilitate, politicos; simpatic, amabil.
2. (antonime) dezagreabil, inabordabil.

agasant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agaçant)

1. care agasează, care enervează.
2. care provoacă o senzație neplăcută sau o stare de iritare.
3. (antonime) agreabil, calmant.

alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.