Rezultate principale (Grea;):
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. gréer)
1. (marină) a echipa o navă cu tot ce are nevoie pentru navigație; a dota o navă cu greementul necesar.
Rezultate secundare (Grea;):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. agréer)
1. a primi favorabil; a simpatiza.
2. a accepta un reprezentant diplomatic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (apă + grea)
1. (chim.) compus în care hidrogenul apei a fost înlocuit cu deuteriu; oxid de deuteriu (D2O).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dégréer)
1. (mar.) a demonta greementul.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. désagreer)
1. a nu fi de acord cu ceva sau cu cineva.
2. a nega o opinie a cuiva, o situație.
3. a displace ceva sau pe cineva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. grea)
1. (marină) acțiunea de a grea; echipare a unei nave cu greementul necesar; capelare.
Parte de vorbire: s.m. (învechit)
Origine: (slav. грѣжникъ)
1. persoană care a încălcat normele (religioase sau) morale, care a comis multe păcate; păcătos.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acerbe, lat. acerbus)
1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. achérontique)
1. (mitologia greacă) în legătură cu Acheron, râul subpământean din infern.
3. (var.) aherontic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accort)
1. plin de civilitate, politicos; simpatic, amabil.
2. (antonime) dezagreabil, inabordabil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agaçant)
1. care agasează, care enervează.
2. care provoacă o senzație neplăcută sau o stare de iritare.
3. (antonime) agreabil, calmant.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.