Dictionar

grec, greacă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. grec, grecque, lat. graecus)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Grecia.
2. adj. care aparține Greciei sau populației ei.
3. arta ~ = arta dezvoltată în Grecia continentală și insulară, pe coastele Asiei Mici, pe baza artei egeene și a asimilării unor elemente din arta Orientului și a Egiptului.
4. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Grecia.
 

grecanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. it. grecanico, lat. graecanicus)

1. de tradiție și de uz grecesc.
2. care se raportează la Grecia, după origine sau prin imitație.
3. (rar) grec impur.
 

grecesc

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: ( grec + -esc)

1. care aparține Greciei sau grecilor, privitor la Grecia sau la greci; grec.
2. după moda sau în felul grecilor, ca la greci.
 

grecește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (grec + -ește)

1. ca grecii, în felul grecilor; în limba greacă.
2. (înv.; expr.) a sta ~ în inima cuiva = a ști tot ce vrea sau gândește cineva.
3. (pop.; expr.) a sta ~ = a sta cu picioarele încrucișate.
4. (pop.; expr.) a vorbi ~ = a fi beat.
5. (var.) (înv.) greciaște.
 

Grecia

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. Graecia „țara grecilor”)

1. (istorie) țară locuită de greci (Grecia actuală, Bulgaria, Asia Mică, Cipru, Magna Grecia et cetera).
2. (geografie) țară europeană situată la capătul sudic al Peninsulei Balcanice și având capitala la Atena, mărginită la nord de Albania și Macedonia de Nord, la nord-est de Bulgaria și Turcia, la est de Marea Egee, la sud de Marea Mediterană și la vest de Marea Ionică.
 

grecism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. grécisme)

1. cuvânt, expresie împrumutată din limba greacă, încă neadaptate.
2. influența limbii și culturii grecești asupra altei limbi și culturi.
 

acatalepsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunțare din principiu de a mai căuta soluția unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranță în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.
 

acropolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acropole, gr. akropolis)

1. cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești, pe o înălțime și adăpostind palate, temple.
 

aditon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. adyton)

1. (ant.) încăpere secretă a unui templu grecesc.
 

adonic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adonique)

1. vers ~ = vers greco-latin care încheia strofa safică, dintr-un dactil și un spondeu (sau troheu).
 

aed

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aède, gr. aoidos)

1. (în Grecia antică) poet-cântăreț care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.
2. (prin ext.) scriitor talentat.
 

agonale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. agonalia)

1. întreceri atletice la vechii greci.
2. serbări romane în cinstea zeului Ianus.