Rezultate secundare (Grec.):
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. grec, grecque, lat. graecus)
1. adj., s.m.f. (locuitor) din Grecia.
2. adj. care aparține Greciei sau populației ei.
3. arta ~ = arta dezvoltată în Grecia continentală și insulară, pe coastele Asiei Mici, pe baza artei egeene și a asimilării unor elemente din arta Orientului și a Egiptului.
4. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Grecia.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. it. grecanico, lat. graecanicus)
1. de tradiție și de uz grecesc.
2. care se raportează la Grecia, după origine sau prin imitație.
Parte de vorbire: adj.
Origine: ( grec + -esc)
1. care aparține Greciei sau grecilor, privitor la Grecia sau la greci; grec.
2. după moda sau în felul grecilor, ca la greci.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (grec + -ește)
1. ca grecii, în felul grecilor; în limba greacă.
2. (înv.; expr.) a sta ~ în inima cuiva = a ști tot ce vrea sau gândește cineva.
3. (pop.; expr.) a sta ~ = a sta cu picioarele încrucișate.
4. (pop.; expr.) a vorbi ~ = a fi beat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. Graecia „țara grecilor”)
1. (istorie) țară locuită de greci (Grecia actuală, Bulgaria, Asia Mică, Cipru, Magna Grecia et cetera).
2. (geografie) țară europeană situată la capătul sudic al Peninsulei Balcanice și având capitala la Atena, mărginită la nord de Albania și Macedonia de Nord, la nord-est de Bulgaria și Turcia, la est de Marea Egee, la sud de Marea Mediterană și la vest de Marea Ionică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. grécisme)
1. cuvânt, expresie împrumutată din limba greacă, încă neadaptate.
2. influenţa limbii şi culturii greceşti asupra altei limbi şi culturi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acatalepsie)
1. (la scepticii greci) renunţare din principiu de a mai căuta soluţia unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranţă în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acropole, gr. akropolis)
1. cetăţuie înăuntrul oraşelor antice greceşti, pe o înălţime şi adăpostind palate, temple.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. adyton)
1. (ant.) încăpere secretă a unui templu grecesc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adonique)
1. vers ~ = vers greco-latin care încheia strofa safică, dintr-un dactil şi un spondeu (sau troheu).
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. aède, gr. aoidos)
1. (în Grecia antică) poet-cântăreţ care îşi recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.
2. (prin ext.) scriitor talentat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. agonalia)
1. întreceri atletice la vechii greci.
2. serbări romane în cinstea zeului Ianus.