Parte de vorbire: s.
Origine: (it. gradina)
1. daltă din oţel folosită în sculptură şi pentru cioplirea elementelor de construcţie decorative.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (bulg., sb. gradina)
1. suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse; grădinărie.
2. suprafață de teren plantată (și amenajată cu alei, bănci etc.) care servește ca loc de agrement sau care are rol decorativ.
3. (expr.) o ~ de om = om plăcut, simpatic.
4. ~ botanică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentării și studierii) colecții de plante vii.
5. ~ zoologică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pământului.
6. ~ de vară = restaurant amenajat în timpul verii în aer liber.
7. (sintagm.) ~ de copii = grădiniță (de copii).
8. (sintagm.) ~ sezonieră = grădină de copii care funcționează în mediul rural în timpul muncilor agricole.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
4. DE botanischer Garten
5. RU ботaничесий сaд
6. HU botanikus kert, fűvészkert
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (grădinar + -easă)
1. femeie care se ocupă de cultivarea unei grădini; soție de grădinar; grădinăriță.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT terra hortensis; solum hortense
4. DE gartenerde
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allée)
1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori.
3. înşiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după fr. alpinum)
1. grădină botanică rezervată culturii florei alpine și speciilor de plante care cresc în mod natural la altitudini mari.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arrhéphores, gr. arrhephoria)
1. tinere fecioare, slujitoare ale zeiţei Atena, care duceau pe cap coşuri cu obiecte sacre până la grădina sanctuarului, în timpul Panateneelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. botanique)
1. adj. referitor la botanică.
2. grădină ~ă = grădină unde se plantează diferite specii de plante pentru studiu.
3. s. f. ramură a biologiei care studiază regnul vegetal; fitologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cardon)
1. plantă erbacee de grădină, cu flori roşii-violacee, comestibile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. Elysée, lat. Elysium)
1. s. n. (mit.) grădină fabuloasă, rezervată spiritelor celor drepţi; rai.
2. adj. câmpiile ~ee = elizeu.