Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)
1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Alogismus)
1. judecată care contrazice logica.
2. negare a gândirii logice ca mijloc ştiinţific de cunoaştere autentică, la sceptici, mistici şi fideişti.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anidéation)
1. dispariţie totală a procesului gândirii, a fluxului ideativ.
2. absența sau suspendarea temporară a oricărui proces de gândire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. argutie, lat. argutia)
1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație.
2. subtilitate exagerată în argumentare, folosită pentru a compensa slăbiciunea, golul sau falsitatea gândirii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după rus. samodvijenie)
1. mişcare, dezvoltare, devenire neîntreruptă a naturii, societăţii şi gândirii, determinată de cauze, de contradicţii interne proprii tuturor obiectelor şi fenomenelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cohérent, lat. cohaerens)
2. constituit din părţi care sunt strâns, logic legate între ele; închegat, unitar; coeziv.
3. care menține o logică, armonie a gândirii.
4. (fiz.) (despre unde) care are aceeaşi lungime de undă şi diferenţă de fază constantă în timp.
5. (antonime) antilogic, incoerent.