Rezultate secundare (Gândit):
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (gândi + -tor)
1. I. care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ.
2. (fam) absent, aproape distrat din cauza cufundării în propriile gânduri.
4. II. persoană care reflectează; cel care gândește într-un mod profund, original, la problemele fundamentale ale societății și naturii; filozof.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cogitabondo, lat. cogitabundus)
1. care este gânditor, cufundat în reflecțiile sale; visător, meditabund.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. philosophe, lat. philosophus, gr. philosophos)
1. specialist în filozofie; gânditor.
2. (fig.) înţelept; om echilibrat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după it. inconcepibile)
1. care nu poate fi conceput, gândit, înțeles de mintea umană; de neconceput, de neînţeles; imposibil.
2. (antonime) concepibil, conceptibil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. judicieux)
1. care judecă cu discernământ, bine gândit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. libre penseur)
1. gânditor care adoptă o atitudine critică faţă de religie şi de biserică.