Dictionar

gânditor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (gândi + -tor)

1. I. care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ.
2. (fam) absent, aproape distrat din cauza cufundării în propriile gânduri.
3. (var.) gânditoriu.
4. II. persoană care reflectează; cel care gândește într-un mod profund, original, la problemele fundamentale ale societății și naturii; filozof.
 

cogitabund, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. cogitabondo, lat. cogitabundus)

1. care este gânditor, cufundat în reflecțiile sale; visător, meditabund.
 

filozof, -oafă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. philosophe, lat. philosophus, gr. philosophos)

1. specialist în filozofie; gânditor.
2. (fig.) înțelept; om echilibrat.
 

liber-cugetător

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. libre penseur)

1. gânditor care adoptă o atitudine critică față de religie și de biserică.
 

meditativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. méditatif)

1. înclinat spre meditare; gânditor.
 

mutaziliți

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mutasilites)

1. pl. gânditori musulmani din sec. VIII și IX care negau dogma despre caracterul increat și veșnic al Coranului.
 

pansiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pensif)

1. (ir.) meditativ, gânditor.