Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hallucination, lat. hallucinatio)
1. stare psihică anormală, sub imperiul căreia cineva percepe lucruri sau situaţii inexistente.
2. produs al acestei stări; nălucire, vedenie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. pseudohallucination)
1. percepţie fără obiect, care nu trece prin căile senzoriale, trăită în interiorul psihicului bonavului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acousmie)
1. halucinaţie auditivă care împiedică perceperea sunetelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autoscopie)
1. observaţie asupra propriei persoane.
2. simptom al unor boli, prin halucinaţie al cărei obiect este imaginea vizuală a propriului corp (în timpul agoniei, în clipa morţii etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. deutéroscopie)
1. halucinaţie în cadrul căreia bolnavul vede imaginea sa dedublată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. phosphène)
1. halucinaţie vizuală sub forma unor puncte luminoase la apăsarea pleoapelor cu ochii închişi sau spontan, în unele boli; fotopsie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. photome)
1. halucinaţie vizuală sub forma unui punct luminos, pată de culoare, de umbră etc.; fotopsie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. photopsie, cf. grec. phos „lumină” + ops „vedere”)
1. (med.) halucinație vizuală elementară, obținută prin excitația mecanică a receptorilor retinieni.
2. (med.) leziune a vederii în care se percep lumini, mici pete luminoase, dungi luminoase etc.