handbal

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Handball, fr., engl. handball)

1. joc sportiv între echipe a câte 7 (sau 11) jucători, în care se aruncă mingea cu mâna, căutând a o introduce în poarta adversă; acest sport se joacă de obicei în interior, dar există și variante în aer liber.
2. (sport) ~ de plajă = sport derivat din ~ care se joacă pe nisip între două echipe de patru jucători (incluzând un portar).

handbalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (handbal + -ist)

1. sportiv care practică handbalul.

atacant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attaquant)

1. adj. care atacă.
2. s. m. f. jucător din linia de atac a unei echipe de fotbal, handbal etc.
3. atacator.

centru 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centre, lat. centrum)

1. s. n. (mat.) punct față de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se află la egală depărtare.
2. punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului.
3. punct central al unui spațiu, al unei suprafețe.
4. punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc.
5. loc(alitate) în care sunt concentrate anumite activități (politico-administrative, economice, culturale etc.)
6. instituție superioară conducătoare; putere administrativă centrală.
7. instituție care concentrează o activitate științifică.
8. (fiz.) punct de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe.
9. poziție politică de mijloc, între concepțiile de dreapta și de stânga.
10. s. m. (anat.) punct în care sunt localizate anumite funcții.
11. ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale.
12. jucător aflat în mijlocul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive.

court

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. court)

1. (sport) loc amenajat pentru desfășurarea jocurilor (baschet, handbal, volei et cetera); (prin restr.) teren de tenis.

dribla

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dribbler, engl. dribble)

1. intr. a conduce mingea cu abilitate, executând lovituri scurte cu piciorul (la fotbal), cu mâna (la handbal, baschet), sau cu crosa (la hochei), cu mișcări înșelătoare, pentru a putea evita adversarul.
2. tr. a-și înșela, a-și depăși adversarul.
3. fam. (persoane) a face să ia un neadevăr drept adevăr; a păcăli; a amăgi; a înșela; a minți.

dublu 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. double)

1. adj. care este de două ori mai mare; îndoit.
2. din două obiecte identice sau de aceeași natură.
3. (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei.
4. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc.
5. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității.

extrem, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. extrême, lat. extremus)

1. adj. situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf.
2. care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi.
3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozițiile cele mai neconciliatoare.
4. foarte mare, exagerat.
5. (despre remedii etc.) foarte energic, doar în cazuri desperate.
6. s. m. (mat.) primul și ultimul termen al unei proporții.
7. s. n. (mat.) valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții.
8. numărătorul primului raport și numitorul celui de-al doilea într-o proporție.
9. s. f. margine; limită ultimă.
10. a trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă; extremă dreaptă (sau stângă) = grup politic care se manifestă prin idei și acțiuni ultraradicale, exagerate și rigide.
11. cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi.
12. jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei.