Dictionar

Rezultate principale (Hemoglobină.):

Hemoglobină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hémoglobine)

1. pigment protidic roşu din sânge, având rolul de a răspândi în corp oxigenul inspirat.


Rezultate secundare (Hemoglobină.):

Carbohemoglobină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carbohémoglobine)

1. compus instabil care se formează în sânge, din bioxid de carbon şi hemoglobină.


Carboxihemoglobină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carboxyhémoglobine)

1. compus stabil care se formează în sânge din oxidul de carbon şi hemoglobină.


Methemoglobină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. méthémoglobine)

1. pigment sangvin anormal, brun- deschis, datorat oxidării hemoglobinei.


Oxihemoglobină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. oxyhémoglobine)

1. compus nestabil prin acţiunea oxigenului asupra hemoglobinei.


Sulfhemoglobină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sulfhémoglobine)

1. hemoglobină modificată în cursul intoxicării cu hidrogen sulfurat sau cu sulfamide.


Carbohemoglobină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carbohémoglobine)

1. compus instabil care se formează în sânge, din bioxid de carbon şi hemoglobină.


Carboxihemoglobină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carboxyhémoglobine)

1. compus stabil care se formează în sânge din oxidul de carbon şi hemoglobină.


Cloroză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chlorose)

1. anemie a fetelor tinere, cauzată de scăderea cantităţii de hemoglobină din sânge.

2. îngălbenire patologică a frunzelor, cauzată de distrugerea clorofilei.


Globină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. globine)

1. substanţă proteică din sânge, bogată în aminoacizi, care împreună cu hemul formează hemoglobina.


HEM(O)-, HEMAT(O)-, -emie

Parte de vorbire: afix
Origine: (fr. hém/o/-, hémat/o/-, -hémie, cf. gr. haima, -tos)

1. „sânge, hematii, hemoglobină”.


Hematie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hématie)

1. element component al sângelui, care conţine hemoglobină şi care transportă oxigenul şi bioxidul de carbon; globulă roşie; eritrocit.