Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. heraldus, cf. fr. héraut)
1. (în Evul Mediu) ofiţer însărcinat cu organizarea serbărilor, a turnirelor medievale, a transmiterii declaraţiilor de război etc.
2. (prin ext.) cel care anunță un eveniment; anunțător, mesager.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. héraldique)
1. adj. referitor la heraldică.
2. s. f. disciplină auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. héraldiste)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accolé)
1. (herald.; despre două scuturi) înclinate unul spre celălalt.
2. (despre plante, ramuri) încolăcit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affronté)
1. (despre motive iconografice) reprezentat prin două animale dispuse faţă în faţă.
2. (heraldică) privind în față sau cu fața către observator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphiptère)
1. (herald.) figură, un şarpe sau un dragon înaripat.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. apparitor, fr. appariteur)
1. slujbaș inferior pus la dispozitia unui magistrat roman, pentru diverse servicii (lictor, scrib, mesager, herald et cetera).
2. mic slujbaș (aprod) la unele instituții superioare din trecut (judecătorii, universități et cetera).
3. portar sau om de serviciu la o instituție de învățământ; pedel.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arma)
1. unealtă, maşină care serveşte pentru atac sau apărare.
2. ~ albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ~ele = a se preda; (fig.) a ceda.
3. (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon.
4. categorie de trupe din forţele armate corespunzând unei activităţi specializate.
5. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii.
Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. armoiries)
1. ansamblu de semne heraldice alcătuite din semne colorate, distinctive și simbolice, atribuite familiilor nobiliare, corporațiilor etc. și mai rar la indivizi; blazon.