Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hiérarchique)
1. conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii; care se stabilește după o ierarhie, o clasificare.
3. putere ~ă = dreptul superiorului de a da ordine unui subordonat, chiar și în absența unei dispoziții legale sau reglementare.
Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (ierarhic + -ește)
1. în mod ierarhic; după o ierarhie, într-o ordine ierarhică; conform organizării ierarhice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altitudinal)
1. situat la altitudine; de altitudine; altitudinar.
2. (prin ext.) vertical, ierarhic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. assimilable)
1. care poate fi asimilat; care este susceptibil de asimilare.
2. (politică) care este susceptibil să se integreze într-o societate, până la punctul de a se asemăna cu ceilalți.
3. care poate fi integrat într-un alt corp ierarhic prin echivalență.
4. (despre alimente) care este capabil de transformare organică.
5. (despre sol) elemente ~e = elemente din sol pe care plantele le pot absorbi și, după ce le-au supus transformărilor corespunzătoare, le pot incorpora în substanțele proprii.
6. (antonime) neasimilabil, inasimilabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contestation, lat. contestatio)
1. plnâgere, obiecţie scrisă împotriva unei măsuri, a unei hotărâri judecătoreşti.
2. memoriu adresat unui organ ierarhic superior prin care se cere revizuirea sau anularea unui act ilegal comis de organul ierarhic inferior.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. contra-, cf. lat. contra)
1. „opus (spaţial şi temporal), împotrivă; din nou; neconform; inferior ierarhic”.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. disposition, lat. dispositio)
1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin.
2. ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizaţie, instituţie etc. dispune băncii să facă anumite plăţi din contul său; la ~ = la îndemână.
3. dispunere, aşezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan.
5. posibilitate de a dispune (de).
6. aptitudine, înclinaţie; vocaţie.
7. (pl.) pregătiri, preparative.
8. (var.) (înv.) dispozițiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. échelon)
1. (mil.) element al unui dispozitiv de luptă sau de marş.
2. treaptă ierarhică în organizarea (sub)unităţilor şi marilor unităţi militare.
3. unitate de transport (tren, coloană de maşini etc.).