Dictionar

proeminență; ridicătură; ieșitură

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT prominentia
2. FR proéminence; saillie
3. EN prominence
4. DE Hervorragung; Vorsprung
5. RU выступ
6. HU kiemelkedés; magaslat; orom
 

busc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. busc)

1. ieșitură pe fundul unei ecluze.
 

carenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carène, it. carena)

1. parte din coca unei nave, sub apă.
2. volumul de apă dislocat de un plutitor, de o navă.
3. porțiune din corola leguminoaselor, în formă de luntre, prin unirea celor două petale inferioare.
4. ieșitură a unui organ, a unui os.
5. prelungire a sternului la păsări.
6. proeminență alungită în roca unei galerii sau peșteri calcaroase.
 

eminență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éminence, lat. eminentia)

1. titlu care se dă cardinalilor.
2. ~ cenușie = consilier intim, persoană influentă care manevrează din umbră un personaj oficial, un partid.
3. proeminență, ieșitură.
 

extumescență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. extumescence, cf. lat. extumescere „a se umfla”)

1. umflătură, tumefacție.
2. excrescență, (înv.) ieșitură.
 

proeminență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. proéminence)

1. faptul de a fi proeminent.
2. ieșitură (în relief), ridicătură.
 

protuberanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. protubérance, lat. protuberantia)

1. ieșitură în afară a unui obiect, organ etc.; umflătură.
2. (anat.) ~ inelară = segment al encefalului, între bulb, pedunculii cerebrali și cerebel.
3. (pl.) proeminențe roșii, ca niște limbi de foc, din cromosferă, formate din mase uriașe de gaze incandescente.