Dictionar

provocare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (provoca)

1. acțiunea de a provoca.
2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acțiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoție favorabilă comiterii unei infracțiuni.
3. producere artificială a unei boli, a unui avort.
 

expedienș

Parte de vorbire:  s.n. (lat. înv.)  
Etimologie: (lat. mediev. expediens, -tis)

1. procedeu ingenios prin care se depășește o situație dificilă sau se atinge un scop; (prin ext.; la plural) mijloace improvizate și ilicite de subzistență; expedient.
 

bez

Parte de vorbire:  adv., prep. (învechit)  
Etimologie: (slav. везу)

1. afară de, lăsând la o parte, fără.
2. (expr.) ~ Vlașca și Teleormanul = afară de alte foloase (mai ales ilicite).