iluzionism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. illusionnisme)

1. profesiunea iluzionistului.
2. prestidigitație.
3. (în artele plastice) ansamblu de procedee tehnice care urmăresc să creeze iluzia realității.
4. tendință psihologică de a explica un fenomen prin iluziile pe care acesta le provoacă.

hocus-pocus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. hocus)

1. formulă în iluzionism prin care se anunță o apariție, dispariție sau transformare; (p. ext.) scamatorie.

iluzionist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. illusionniste)

1. persoană care practică iluzionismul sau prestidigitația; prestidigitator.

mentalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mentalisme, germ. Mentalismus)

1. concepție metafizică potrivit căreia realitatea este spirit.
2. atitudine a acelora care, într-un sistem lingvistic, consideră conținutul ca un element determinant al expresiei.
3. ramură specializată a iluzionismului care constă în crearea iluziei unor facultăți paranormale sau a unei specializări în stăpânirea abilităților mentale umane (telepatie, clarviziune et cetera).

mentalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. mentaliste)

1. I. legat de mentalism, concepție care favorizează abordarea intuitivă pentru înțelegerea conceptelor logice sau lingvistice.
2. II. adept al mentalismului.
3. (iluzionism) artist care practică arta mentalismului.

pasă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. passe, engl. pass)

1. (sport) trecere a mingii prin lovitură, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing.
2. operație de trecere la executarea unui tur de iluzionism; mișcare a mâinii la hipnotizatori.
3. înaintare către adversar, la scrimă.
4. miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur.
5. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zonă cu pericole (stânci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine.
6. stare, situație (trecătoare).
7. trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează.