Dictionar

Rezultate secundare (Im):

-ENCHIM

Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -enchyme, cf. gr. enkhyma „umplutură, amestec”)

1. „ţesut vegetal, ţesut organic”.


-ISIM

Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -issime, it. -issimo)

1. „cu gradul cel mai înalt, foarte”.


-ONIM

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. onyma „nume”)

1. „termen, nume, denumire”.


Actinenchim

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT actinenchyma

2. FR actinenchyme

3. EN actinenchyma

4. DE Aktinenchym

5. RU aктиненхимa

6. HU aktinenchima, csillagformában elhelyezkedett sejtekből álló szövet


Actinenchim

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. actinenchyme, lat. actinenchyma)

1. ţesut celular dispus în formă de stea.


Ad-interim

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. ad interim, între timp)

1. inv. care ţine locul titularului; interimar.


Aalenian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. aalénien)

1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).

2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.

3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.


Abac

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.

2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.

3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.


Abacterian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abactèrien, cf. grec. a „fără” + bakterion „bastonaș” )

1. care nu conține, care este lipsit de bacterii.

2. (antonim) bacterian.


Abacteriemic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abactériémique)

1. (med.) care nu conține bacterii, pentru sângele unui bolnav.

2. (despre boli) care nu prezintă microbi în sângele circulant.

3. (antonim) bacteriemic.


Abalienare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.